|
Mi-ai spus să nu cred nimic, |
|
Din tot ce se spune, |
|
Din tot ce nu voiai să ştiu, |
|
Mi-ai spus că visele sunt urme, |
|
Doar un praf de stele, |
|
Gânduri ce mor prea târziu. |
|
Mi-ai dat cuvânt învelit în ură, |
|
Sămânță de crudă minciună, |
|
Mi-ai dat alb când tot în jur e gri, |
|
M-ai condus încet de mână, |
|
Cu pași măsurați de furtună, |
|
Să pier din tot ce-aș fi. |
|
Să poți să frângi ce-a mai rămas din mine, |
|
Să pier ca un strop de ploaie într-un pahar, |
|
Să poți să stingi şi soarele din mine, |
|
Să mă împrăștii în universul tău neclar. |
|
Calcand ușor peste lume, |
|
M-ai tras după tine, |
|
Fără să-mi lași loc să respir, |
|
M-ai făcut să cred în tine, |
|
Să las tot ce știu în urmă, |
|
Să-mi atârn viața de un fir. |
|
Acum mă calci în picioare, |
|
Ca pe o umbră, |
|
Ascunsă de un nor, |
|
Mi-ai arătat că viața-i ură, |
|
Că tot ce simt e minciună, |
|
Să poți să mă frângi mai ușor. |
|
Să poți să frângi ce-a mai rămas din mine, |
|
Să pier ca un strop de ploaie într-un pahar, |
|
Să poți să stingi şi soarele din mine, |
|
Să mă împrăștii în universul tău neclar. |
|
Să poți să frângi ce-a mai rămas din mine, |
|
Să pier ca un strop de ploaie într-un pahar, |
|
Să poți să stingi şi soarele din mine, |
|
Să mă împrăștii în universul tău neclar. |